Istoria navigației prin Porțile de Fier înainte de înființarea Administrației Fluviale Porțile de Fier

Efortul de a face Porțile de Fier navigabile și sigure datează din vechime. Prima construcție majoră a fost edificată în perioada împăratului roman Traian.

 

100 – Ruta lui Traian

101 – Canalul Sip – roman

1856 – Tratatul de la Paris – Regimul internațional al navigației pe Dunăre

1890 – 1896 – Austro-Ungaria reglementează navigația prin Cazanele Dunării.

1896 – Canalul Sip

1899 – Sip – Tractarea cu pachebot

1916 – Sip – Tractarea cu locomotivă – Ocupația germane

1928 – Sip – tractarea cu locomotivă a fost restabilită – Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

 

Locii în Cazanele Dunării (căpitani de navă specializați în navigația fluvială, antrenați să navigheze prin Cazanele Dunării)

Administrația Fluvială a Porților de Fier a asigurat trecerea sigură a tuturor navelor prin Cazanele Dunării (de la Gradiște la Golubac) cu asistența locilor – căpitani de navă specializați în navigația fluvială, antrenați să navigheze prin Clisura Dunării.

Administrația Fluvială a Porților de Fier a fost înființată în 1953 printr-un acord internațional între Republica Populară Federativă Iugoslavia și Republica Populară România cu scopul de a menține și îmbunătăți reglementarea navigației fluviale.

Administrația Fluvială a Porților de Fier avea două sedii: în Tekija și în Orșova. După construirea barajului Porțile de Fier I, aceasta s-a desființat.

 

Stațiile de semnalizare de siguranță a traficului
Stațiile de semnalizare a trafic în condiții de siguranță în Porțile de Fier au servit ca sistem de dirijare și controlare a traficului fluvial. Administrația Fluvială Porțile de Fier, cu sisteme de navigație și șase stații de semnalizare pe ambele maluri ale Dunării, a asigurat ghidarea navelor în condiții de siguranță în cea mai periculoasă parte a Dunării. Pe partea românească, au fost înființate inițial stațiile Drencova, Munteana, Izlaz, Greben și stația de semnal Vodița, iar pe partea sârbească a existat o stație de semnal la Sip. Stația de semnal de la Sip a fost pe verticală și reglementat traficul prin canalul Djevrinski, Cazanele Mici și canalul Sip. Stații de semnal Pena și Varnice în Cazanele Dunării au fost construite de câțiva ani mai târziu. Împreună cu celelalte posturi de semnal, au servit ca unice de lumini trafic pentru navigarea prin Clisura Dunării.

 

Locomotiva de tractare de la Sip
Locomotiva de tractare pe sine de la Sip a ghidat navele prin Canalul Sip și a fost construită de Comandamentul German de Transport. Pentru că reprezenta o metodă mai rapidă și mai rentabilă de tractare, aceasta a înlocuit nava cu aburi care asigura remorcarea prin canal. Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor a reconstruit în 1928 uzina germană și calea ferată ce fuseseră distruse. În 1952, locomotiva de remorcare de la Sip a trecut oficial în proprietatea statului iugoslav, datorită poziției sale geografice. În perioada de funcționare au fost utilizate 11 locomotive. Două dintre cele trei locomotive germane cu trei cilindri de abur din seria J330 JD3 au fost scufundate în cursul superior al Dunării, deasupra centralei hidroelectrice Porțile de Fier I.